Mintea – un loc ciudat!

Shana_Redux___III_by_hexlord

Mana dreapta ma durea ingrozitor! Aruncandu-i o privire mai atenta am observat ca o vena imi pulsa la vedere si muschiul arata precum aschiile desprinse de pe o bucata de lemn. Eram imbracata ciudat, mai bine zis aveam bandaje murdare pe mine…halal imbracaminte. Privirea imi era incetosata, imi era destul de greu sa focaliz si imi simteam fruntea lipicioasa. In fata mea se intindea un coridor cu mai multe usi care erau numerotate: 1-4; 5-7; 8-9; 10-12; 13-15; 16-20. Aerul era inecacios si dulceag si vantul fosnea a groaza prin plasticul pus in locul sticlei din ferestre. Am deschis prima usa si am ramas surprinsa: ma asteptam sa gasesc orice altceva decat persoane adulte, parinti, imbracati decent, linistiti si zambitori…unii dintre ei chiar multumiti pot spune. Fiecare alaturi de perechea lui statea in fata unui container care avea deasupra lamele (ca un mixer) si foarte extaziati, precum un copil care isi verifica primul proiect, bifau ceva pe o hartie – formular? – si pareau sa noteze ceva. Sustinuta de curiozitate am incercat sa inaintez pentru a vedea ce poate fi in acel container, ce poate fi atat de captivant incat sa fascineze atati adulti. Un strigat mut mi-a inghetat pe buze cand am vazut ca in acele containere erau copii. Se pare ca toti acesti oameni isi aduceau aici copiii pentru a-i tortura intr-un mod cat mai…grotesc, mai inuman cu putinta. Imi amintesc plansetul disperat al unui copilas care isi pierduse degetelele de la picioare si privirea goala a altuia care isi dadea ultima farama de suflare. Tremurand, am iesit din prima camera si surescitata, am deschis usa pe care scria mare 5-7. Am vazut exact aceasi scena, parinti fericiti, multumimti, ranjind perfid in fata unor copii mutilati aflati in containere. Copii mai mari. Chinuiti…mai rau decat primii – daca exista asa ceva! Fragmente de amintiri/inchipuiri mi-au invadat mintea in timp ce incercam sa inteleg ce se intampla, ce inseamna toate astea, ce semnifica fiecare inscriere de pe usa. Mi-a revenit in minte imaginea mamei care ma saruta inainte de culcare, tata care era eroul povestilor mele, julitura din genunchi, un botosel pierdut, un test dat in generala, o pasare cicalitoare…creion, ochi, cui, lama, mana, durere…mana mea. Pe incheietura manii drepte aveam imprimat dureros doua numere 16-20. Fiecare incapere delimita un anumit interval de varsta si eu, EU faceam parte din…ultima categorie.  M-am grabit (de ce chiar nu stiu) sa deschid usa, sa vad ce se intampla. Eram ciudat de increzatoare si nerabdatoare. Aici totul era altfel. Copiii, tinerii, nu mai erau tinuti in containere, ci erau legati de niste stalpi si in jurul lor erau parinti care isi dresau cainii foarte agresivi. Isi dresau cainii sa atace. Am incercat sa fac ceva, dar metalul pe care am pus mana in dorinta de a dobori cativa monstrii parea a se lichefia in stransoarea mea. Am incercat sa-i salvez, sa ma lupt, motivata fiind de amintirea celor mici si de constientizarea ca si eu am fost in toate celelalte categorii de dinainte. Am incercat sa nu ma las invinsa, dar tot ce simteam era neputinta si sfasiere. Doi ochi bolnavi mi-au aparut inainte si o mana m-a atins pricinuindu-mi cea mai intensa durere, indundandu-mi ochii si eliberandu-mi sufletul.”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s