Se mai intampla…

 si pe la case mai mari!

Iar m-a prins noaptea treaza. Mda, am acelasi obicei: ascult muzica si fumez asteptand sa treaca timpul si sa-mi vina somnul. Nu s-a prea intamplat asta, deoarece am dat peste tine. Da, te-am gasit ratacit printr-o poza.

E poza aceea din dimineata aia de decembrie. Ma intorceam de la baie, iar tu dormeai bine, cam prea bine pot spune. Stateai pe burta, respirai perfect regulat, iar cearsaful alb te punea la adapost. Dar doar pe jumatate. Imi amintesc si acum entuziasmul care m-a cuprins si energia care mi-a strabatut corpul vazandu-te acolo, in acea ipostaza. Erai dulce, copilaros si a dracului de masculin. Nu m-am putut abtine si mi-am luat pachetul de tigari si scrumiera de pe noptiera si camera foto de pe birou. Mi-am aprins tigara si am tras cu pofta, mi-era bine. Am pus scrumiera jos, pe podea si am aruncat pachetul de Kent undeva langa… mi-am luat camera in brate si m-am asezat in genunchi. Langa patul in care tu dormeai prea bine. Te-am studiat indelung, aveai bot si ochii relaxati, parul negru iti venea usor peste fata iar mainile iti formau pumni delicati pe langa trup.

Spatele iti era gol, fin si emana caldura. Dar cearsaful curbat doar pe cealalta jumatate a ta, lasa la vedere liniile definite si rosiatice ale unor unghii care in urma cu o noapte ti-au delimitat frumos si usor dureros muschii spatelui si ai umerilor. Aratai bine, aratai liber dar totusi invins. Invins si dat cu drag…cu voia ta. Trebuia sa imortalizez momentul, sa te fac al meu. Pe veci. Asa ca am fixat camera, am focalizat si pe cand sa fac poza parca am vrut mai mult, am vrut ceva mai personal dorintelor si micilor mele placeri vinovate. Asa ca in timp ce-ti faceam poza am tras usor cearsaful. Nu de tot, nu fac d-astea…prea des. Ci doar putin, atat cat sa te faca sa iei fotograful la palme ca nu l-a tras de tot.

Si imi amintesc si reactia ta cand ti-am facut prima oara genul asta de poza, m-ai privit surprins, aveai obrajii rosii si o urma de uimire in voce in momentul in care mi-ai zis „Kid, you’re twisted!”. Pacat ca ochii te-au dat de gol. Iti placea idea si era noua pentru tine. Chiar daca am fost cea mai mica dintre toate doamnele si domnisoarele pe care le-ai avut, am fost prima care a avut nesimtirea de a lua un suvenir din tine fara a intreba macar. Eram egoista, tare, dar ti-a placut.

Ma bucura faptul ca ai inteles complexitatea acestui act. Ai priceput din primul moment ca sunt un fel de Dexter si ca pozele acestea sunt lamelele mele cu sange. Ti-ai dat seama fara a pune nicio intrebare si fara a cere explicatii inutile ca acel moment era unic si deloc general.

Am muscat din siguranta ta si asta o vad in zambetul usor vinovat pe care-l afisezi cand cineva doreste sa-ti faca o poza nevinovata.

Reclame

2 gânduri despre “Se mai intampla…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s