Remember? No, I don’t! – partea a II-a

finger-remember

Imparteam patul cu ea. Statea in stanga mea si bratul ei stang imi inconjura talia. E bruneta, observ, si are parul lung si matasos, dar nu-mi amintesc fata ei…habar n-am cine este.

Capul ma doare groaznic si pulseaza frenetic stand sa explodeze. Inghit in sec un suspin ce-mi farama creierul si coastele si dau vina pe alcool. Nu-mi amintesc nimic din seara trecuta. Defapt nu-mi amintesc nimic, punct! Tot ce stiu e ca am o gagica in pat. Ma foiesc putin si incep sa-mi simt corpul. Capul mi-e degeaba, doare in draci si singura dorinta ce-mi creste treptat in minte este aceea de a-l sfarama pentru a-mi curma suferinta. Bratul stang, simtindu-se ignorat, protesteaza vehement semnaland dureri alarmante si infioratoare. Chinuitoare. Cumplite.

Imi frec usor ochii cu mana ramasa cat de cat intacta si ma crucesc, in gand, de albul inconjurator si de mirosul iritant de spita. Cacat.

Ea se trezeste deranjata fiind de mine. Ma oglindeste cu ochii inlacrimati si-mi cuprinde gatul cu brate infinite si subtiri. Plange haotic, suspinand si bolborosind cuvinte neintelese nici macar de ea. Printre imbratisari disperate si oceane de lacrimi imi spune sacadat cat e de fericita. Fericita ca sunt alaturi de ea si ca i s-a permis sa-mi mai auda macar o singura data vocea. Vocea mea, cea mai draga ei.

Confuzia s-a instalat mai ceva ca la ea acasa si speriata, Straina, ma intreaba cu voce tremuranda: „Ce-i?”

Mi-e rusine cu mine si imi doresc sa ma crape cel Sfant chiar in acest moment pentru ceea ce simt si pentru ceea ce urmeaza sa-i fac, insa imi iau inima in dinti si o intreb „Cine esti?”. Pufneste intr-un ras isteric si ma priveste stupefiata. Daca ii spuneam ca sunt Iisus la a doua venire nu putea fi mai socata. Nu ii vine a crede ceea ce aude, nu poate concepe ceva atat de profan asa ca se apropie de mine si cu ochi rugatori imi cere sa o privesc cu mai multa atentie si mai de aproape.

Ghinion frumoasa doamna dar nu te-am mai vazut in viata mea. Ii trag un zambet fortat umplut de remuscari si umilinta si o rog tare sa nu ma urasca prea tare insa chipul ei nu imi spune nimic. Cel putin nimic care sa ma lege de ea intr-un fel sau altul. Incepe sa tipe si dispare din camera. Ramasa doar cu mine incerc sa gandesc totul, sa pun intr-o inlantuire logica toata intamplarea asta ciudata insa capul meu e gol. Sunt sigura ca daca tipam, din capul meu se auzea ecoul. Nu imi amintesc nimic, nu o stiu…nu stiu nici macar de ce era rezemata pe mine insa atasarea ei ma ajuta sa-mi fac niste idei (gresite). Si ca totul sa fie si mai bine realizez cu stupoare ca nu-mi amintesc nimic. Nici macar de mine.

Ma aud cum urlu a disperare dar cumva reusesc sa tac. Ma bucur teribil ca reusesc sa tac si ca nimic nu-mi iese din gura. Intre timp un tip inalt imbracat in alb isi face simtita prezenta in camera, urmat indeaproape de Straina mea. Dupa un scurt control imi aflu si diagnosticul. Amnezie. Super. Interesant, ce sa mai zic. Cred ca va fi palpitant sa traiesc cu asta.

Interesante vesti pe ziua de azi. Macar imi aflu numele. E frumos si-mi place.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s